Ford a prezentat primele imagini oficiale ale noii generatii Mondeo. Asteptat sa debuteze in Europa in 2013, noul Mondeo a fost lansat deja pe piata americana sub numele Fusion.
Noul Mondeo împrumuta iese în evidenta printr-o grila frontala de dimensiuni mari si printr-o pereche de blocuri optice cu design agresiv si cu lumini de zi de tip LED. Interiorul este modificat complet si vine cu o consola centrala orientata clar înspre cel de la volan si cu materiale care, spun cei de la Ford, reprezinta un pas înainte evident în comparatie cu generatiile precedente ale modelului.
Sub capota,
noul Ford Fusion vine cu o serie de motoare turbo cu patru cilindri din gama
Ecoboost, cu unul de 2.0 litri aspirat si cu o versiune hibrida interesanta. Fusion are, de altfel, o istorie interesanta la capitolul versiuni hibride, varianta anterioara fiind votata
Masina Eco a Anului în America de Nord în 2010. De data aceasta, sistemul de propulsie hibrid a renuntat la unitatea de 2.5 litri pentru una mai eficienta: 2.0 litri, ciclu Atkinson. Conform datelor oferite de
Ford, versiunea hibrida a lui
Fusion va consuma 5.0 litri/100 km în regim urban.
Noua generatie Mondeo va fi echipata cu tehnologii de ultima generatie, printre care amintim:
Lane Keeping System (care trimite o vibratie în volan în cazul în care sunt calcate liniile de marcaj),
Cruise Controlul Adaptiv inteligent (care are implementata o functie de avertizare în cazul unei eventuale coliziuni) sau
Active Park Assist (parcare automata). De asemenea, noul Mondeo va beneficia de ultima generatie a
sistemului SYNC care ajuta soferul sa "discute" cu propria masina pentru a-i activa functiile si sistemele.
Noul Ford Fusion va fi lansat la Salonul Auto de la Detroit, pentru ca apoi sa isi faca intrarea pe piata din SUA. Varianta europeana va fi prezentata cel mai probabil la Salonul Auto de la Paris, din toamna acestui an.
Sursa: Automarket