Auto
Noul SUV Honda CR-V, in varianta de serie, a fost prezentat in cateva imagini oficiale pe site-ul Honda din Japonia.
Prefigurata de un concept cu acelasi nume, noua Honda CR-V se remarca prin forma si aspectul sau, similare cu cele ale conceptului. Noul CR-V este mai masiv decat precedentul model, pastrand insa o puternica nota de seriozitate, ramanand o masina dedicata clientilor mai conservatori.
Interiorul SUV-ului Honda anunta o evolutie usoara fata de precedenta generatie, mizand, la fel ca exteriorul, pe un stil mai sobru si pragmatic. Consola centrala va fi dominata de un display tactil de mari dimensiuni, maneta cutiei de viteze (în acest caz, automata) ramane pe o excrecenta a consolei, iar între scaunele din fata au fost gandite multiple spatii de depozitare, foarte generoase.
La nivelul motorizarilor, cel putin în ce priveste pietele non-europene, Honda CR-V va pastra sub capota propulsorul pe benzina de 2,4 litri.
Toate detaliile despre noua Honda CR-V vor fi disponibile cu ocazia lansarii mondiale de la Salonul Auto Los Angeles, la sfarsitul acestui an.
Adauga un comentariu